Poezii românesti/Poésies roumaines/Romanian poems/Rumänische Gedichte


Nichita Stanescu

La leçon sur le cube

On prend une pierre
on la taille avec un ciseau de sang,
on la polit avec l'oeil de Homére
on la racle avec des rayons
jusqu'à ce que le cube devienne parfait.
On embrasse ensuite plusieurs fois le cube
avec sa bouche, avec la bouche des autres
et surtout avec la bouche de l'infante.
Après quoi on prend un marteau
avec lequel on écrase vite un angle du cube.
Tous, mais absolument tous diront d'une même voix:
- Quel cube parfait aurait été ce cube
s'il n'avait pas eu ce coin brisé!

Lectia despre cub

Se ia o bucata de piatra
se ciopleste cu o dalta de singe
se lustruieste cu ochiul lui Homer,
se razuieste cu raze,
pina ce cubul iese perfect.
Dupa aceea se saruta de nenumarate ori cubul
cu gura ta, cu gura altora
si mai ales cu gura infantei.
Dupa aceea se ia un ciocan
si brusc se farima un colt de-al cubului.
Toti, dar absolut toti zice-vor:
-Ce cub perfect ar fi fost acesta
de n-ar fi avut un colt sfarimat!

Poem

Spune-mi, daca te-as prinde-ntr-o zi
si ti-as saruta talpa piciorului,
nu-i asa ca ai schiopata putin, dupa aceea,
de teama sa nu-mi strivesti sarutul?

Emotie de toamna

A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Ma tem ca n-am sa te mai vad, uneori,
ca or sa-mi creasca aripi ascutite pina la nori,
ca ai sa te ascunzi intr-un ochi strain,
si el o sa se-nchida cu-o frunza de pelin.

Si-atunci ma apropii de pietre si tac,
iau cuvintele si le-nec in mare.
Suier luna si o rasar si o prefac
intr-o dragoste mare.

Cântec

Inima se varsa printre coaste,
sufletul cadea in fluturare.
Se tineau de inelare, miinile noastre,
intr-o veche, grea inserare.
Eu ma rugam la umarul tau,
ma rugam cu un fel de cuvinte albastre.
Ma rugam astfel, mereu,
pina se-naspreau secundele noastre.
Tu erai piatra, tu erai norul,
tu erai vulturul, tu erai ora
din care-si curmau asupra-ne zborul
secundele dindu-se tuturora.
Astfel ne trecea viata, astfel muream,
deveneam transparenti, de gheata.
Privelistea lumii trecea ca prin geam
prin lipsa noastra verticala de viata.
Numai pasarile lovindu-se, foarte mirate,
in noi isi varsau zborul.
Eu ma rugam in cuvinte ciudate.
Tu erai piatra, tu erai norul.

Da, Doamne, o ploaie albastra

Si strig in sus, si strig in jos,
la dreapta si la stinga si-nainte
si inapoi, profund nesomnoros,
limba cu luna noua, dinte:

Sa fim spalati de un lichid, sa fim spalati
cum speli cu cirpa uda o fereastra
de tine, doamne, vitregii tai frati,
cu o torentiala ploaie-albastra.

Ploua, siroieste cu ingeri, cu stafii,
pe acoperisurile de tabla, pe mansarde.
Riuri verticale, sunet gri.
Acum se stinge tot ce arde.

Ploua, se lipesc aripi de apa de geamuri.
Frigul isi intinde spre noi o limba ascutita si dubla.
Duce-m-as calare pe un cal fara hamuri
in cimpia neagra, lugubra.

Duce-m-as cu parul ud de ingeri, de stafii,
izbit in timpla de Icarii scinteind
ai apelor, cazind de sus atit de vii
din suspendatul, fixul labirint.

Pirderea ochiului

As ciocani cu unghia pina cind
n-as mai avea unghie,
si cu degetul pina cind
mi s-ar toci.

Dar a venit la mine
orbul si mi-a spus:
unghia-n pace,
daca ai cumva un ochi
in virful ei,
de ce sa-l spargi?"

Si totusi si totusi
poarta asta, dintre mine si tine,
trebuie zguduita de cineva.

Memoria asasina

Privirea nu era dreapta, dimpotriva,
putea ocoli, putea traversa
coltul cu stilp, intunecata ogiva,
somnul intrerupt, sub nemiscata stea.
La despartire mi-ai facut un semn amical
cu mina fosnind ca o frunza.
Sufletul de paianjen, sufletul de cal
se destramau incet ca o pinza
sau ca o umbra de potcoava, insingerind
fiecare secunda din apropiere.
Lung sir de ochi rostogolea, tacind,
privirea ta ferita, de tandra muiere.
Si nimic nu era drept, nici simplu, nici
sacru
in dupa-amiaza cu berarii.
Secundele din jur, dupa masacru
lent putrezeau in ore grase, groase, vii.

Inscriptie nedescifrata

Trecea foarte repede riul, desi
numai el era de fata, tot timpul.
Fiind de fata el trecea
cu fata cu tot, astfel
ne sarutam cu giturile retezate.
Cuvintele tale si cuvintele mele
erau lipite, pentru ca
locul din care se nasteau
era unul si acelasi pentru amindoi.
Zeu cu doua trupuri si fara cap,
astfel alergam tropaind
din patru picioare,
cu patru miini rezemindu-ne de ziduri.
Trecea foarte repede riul, desi
numai el exista.
Existind, el trecea cu existenta cu tot.
Astfel ramineam singuri, infrigurati,
dormitind in aceeasi rotula.
La mijloc fara culoare,
la margine fara sunet.

Lat

Pe bordul alb si gri de piatra
adolescentii trec in sir,
subtiri ca dunga rea de tibisir
pe tabla noptii idolatra.
O, ecuatii voi, de gradul doi
suave trigonometrii
ale divinului "a fi",
el singur existind in noi.
Ei trec si clopotele bat,
ei trec si tunurile bat,
ei trec si ceasurile bat
din ce in ce mai repede si mai turbat.
Sir lung si sfint, de tine doar
m-as spinzura ca de-un copac
si-as sta batut si clatinat
de vintul rece, secular.

Cântec

M-a uitat Dumnezeu, gindindu-ma,
pina cind gindul
mi-a devenit trup.
M-au uitat frunzele
adumbrindu-ma,
pina cind nevazutul
mi-a devenit vazut.
Stau ca si cum cineva
ar trebui sa-si aduca aminte de mine
si-ntre timp, ros de aer si nins
mi se stinge lumina-n oricine.


Lucian Blaga

Autoportret

Lucian Blaga e mut ca o lebada.
In patria sa
zapada fapturii tine loc de cuvant.
Sufletul lui e in cautare,
in muta, seculara cautare
de totdeauna,
si pana la cele din urma hotare.
El cauta apa din care bea curcubeul.
El cauta apa,
din care curcubeul
isi bea frumusetea si nefiinta.

Selbstbildnis

Lucian Blaga ist stumm wie ein Schwan.
In seiner Heimat
tritt die Reinheit des Wesens an die Stelle des Wortes.
Seine Seele ist auf der Suche,
auf stummer, jahrhundertelanger Suche
seit eh und je
und bis an die letzen, die äußersten Grenzen.
Sie sucht das Wasser, aus dem der Regenbogen trinkt.
Sie sucht das Wasser,
aus dem der Regenbogen
seine Schönheit und sein Nichtsein trinkt.

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
si nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntalnesc
in calea mea
in flori, in ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugruma vraja nepatrunsului ascuns
in adancimi de intuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taina-
si-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micsoreaza, ci tremuratoare
mareste si mai tare taina noptii,
asa inbogatesc si eu intunecata zare
cu largi fiori de sfant mister
si tot ce-i neinteles
se schimba-n neintelesuri si mai mari
sub ochii mei-
caci eu iubesc
si flori si ochi si buze si morminte.

Nu-mi presimti?

Nu-mi presimti tu nebunia cand auzi
cum murmura viata-n mine
ca un izvor
navalnic intr-o pestera rasunatoare?

Nu-mi presimti vapaia cand in brate
imi tremuri ca un picur
de roua-imbratisat
de raze de lumina?

Nu-mi presimti iubirea cand privesc
cu patima-n prapastia din tine
si-ti zic:
O, niciodata n-am vazut pe Dumnezeu
mai mare!?

Izvorul noptii

Frumoaso,
ti-s ochii-asa de negri incit seara
câd stau culcat cu capu-n poala ta
îmi pare
ca ochii tai, adinci, sunt izvorul
din care tainic curge noaptea peste vai
si peste munti si peste sesuri
acoperind pamintul
c-o mare de-ntuneric.
Asa-s de negri ochii tai,
lumina mea.

Vei plangemult ori vei zzambi?

Eu
nu ma caiesc,
c-am adunat in suflet si noroi-
dar ma gandesc la tine.
Cu gheare de lumina
o dimineata-ti va ucide-odata visul,
ca ufletul mi-asa curat,
cum gandul tau il vrea,
cum inima iubirii tale-l crede.
Vei plange mult atunci ori vei ierta?
Vei plange mult ori vei zambi
de razele acelei dimineti,
in care eu ti-oi zice fara umbra de cainta:
"Nu stii,
ca numa-n lacuri cu noroi in fund cresc nuferi?"

Dorul

Setos iti beau mirasma si-ti cuprind obrajii
cu palmele-amindoua, cum cuprinzi
In suflet o minune.
Ne arde-apropierea, ochi in ochi cum stam.
Si totusi tu-mi soptesti: "Mi-asa de dor de tine!"
Asa de tainic tu mi-o spui si dornic, parc-as fi
pribeag pe-un alt pamant.

Femeie,
ce mare porti in inima si cine esti?
Mai canta-mi inc-o data dorul tau,
sa te ascult
si clipele sa-mi para niste muguri plini,
din care infloresc aievea -- vesnicii.

Gorunul

În limpezi depărtări aud din pieptul unui turn
cum bate ca o inimă un clopot
si-n zvonuri dulci
îmi pare
că stropi de liniste îmi curg prin vine, nu de sânge.

Gorunule din margine de codru,
de ce mă-nvinge
cu aripi moi atâta pace
când zac în umbra ta
si mă dezmierzi cu frunza-ti jucăusă?

O, cine stie? - Poate că
din trunchiul tău îmi vor ciopli
nu peste mult sicriul,
si linistea
ce voi gusta-o între scândurile lui
o simt pesemne de acum:
o simt cum frunza ta mi-o picură în suflet -
si mut
ascult cum creste-n trupul tău sicriul,
sicriul meu,
cu fiecare clipă care trece,
gorunule din margine de codru.

Somn

Noapte întreagă. Dăntuiesc stele în iarbă.
Se retrag în pădure si-n pesteri potecile,
gornicul nu mai vorbeste.
Buhe sure s-asază ca urne pe brazi.
În întunericul fără de martori
se linistesc păsări, sânge, tară
si aventuri în cari vesnic recazi.
Dăinuie un suflet în adieri,
fără azi,
fără ieri.
Cu zvonuri surde prin arbori
se ridică veacuri fierbinti.
În somn sângele meu ca un val
se trage din mine
înapoi în părinti.


Ion Barbu

După melci

Unchiului meu Sache Soiculescu
al carui glas il imprumut aici.

Dintr-atatia frati mai mari:
Unii morti,
Altii plugari
Dintr-atatia frati mai mici:
Prunci de treaba,
Scunzi, peltici,
Numai eu rasad mai rău
Dintr-atatia (prin ce har?)
Mă brodisem sui, hoinar.

Eram mult mai prost pe-atunci...

Când Paresim da prin lunci
Cu pietrisul de albine,
Ne parea la toti mai bine:
Tanci ursuzi,
Desculti si uzi
Fetiscane
(Cozi plavane)
Infasate-n lungi zavelci
O porneau în turma bleaga
Să culeaga
Ierburi noi, craite, melci...

Era umed la bordei
Si tuleam si eu cu ei.

I

Tot asa o data, iar,
La un sfant prin Faurar
Ori la sfintii Mucenici
Tarla noastra de pitici
Odihnea pe creasta, sus,
- Eu voinic prea tare nu-s.
Rupt din fuga
Subt o gluga
De aluni, pe buturuga
Odihnii
Si eu curand..

Vezi, atunci mi-a dat prin gând
Ca tot stand si alegand
Jos pe vraful de foi ude
Prin lastari si vrejuri crude,
S-ar putea să dau de el,
Melcul prost, incetinel...
In ungher adânc, un gând
Imi soptea ca melcul bland
Din mormant de foi, pe-aproape
Cheama Omul să-l dezgroape...

Si pornii la scotocit
(Cu noroc, căci la-m gasit)
Era tot o mogaldeata
Ochi de bou, dar cu albeata:
Intre el si ce-i afar'
Strejuia un zid de var.
-Ce să fac cu el asa?
Să-l arunc nu îmi venea...
Vream să vad cum se dezghioaca
Pui molatic, din ghioaca :
Vream să vad cum iar invie
Somnoros, din colivie...

Si de-a lungul, pe pământ
M-asezai cuacest descant :
- "Melc, melc,
Cotobelc,
Ghem vargat
Si ferecat;
Lasa noaptea din gaoace,
Melc natang si fă-te-ncoace
Nu e bine să te-ascunzi
Sub paretii grei si scunzi
Printre vreacuri cerne soare,
Colti de iarba pe razoare
Au zvacnit iar muguri noi
Pun pe ramura altoi.
Melc, melc,
Cotobelc,
Iarna leapada cojoace
Si tu singur în gaoace!
Hai, iesi,
Din cornoasele camesi!
Scoate patru firisoare
Stravezii, tremuratoare,
Scoate umede si mici
Patru fire de arnici;
Si agata la festile
Ciufulite de zambile
Sau la fir de margarint
Inzauatul tau argint...

Peste gardurile vii
Dinspre vii,
Ori de vrei si mai la vale,
In tarlale
-Tipareste brau de bale..."

Dupa ce l-am descantat
L-am pus jos
Si-am asteptat...

Inserase mai de-a bine
Crengi uscate peste mine,
Bazaind la vantul stramb
Imi ziceau rastiti din dramb...

Nazdravana de padure
Jumulita de secure,
Scurt, furis
Inghitea din luminis.
Din lemnoase vagauni,
Capcauni
Ii vedeam piezisi cum casca
Buze searbade de iasca;

Si intorsi
Ochi bubosi
Innoptau sub frunti pestrite
De parose
Si barboase
Joimarite.

Si cum stau sub vant si frig
Strans carlig,
-Iscodind cu ochii treji
Mai de sus de brana, drumul
Unde seara tese fumul
Multor mreji;
De sub vreascuri vazui bine
Repezita inspre mine
O gusata cu gateji.

Chiondoras
Cata la cale:
De pe sale,
Când la deal si când la vale,
Curgeau betele taras.
Iar din plosca ei de gusa
De matusa
Un taios, un aspru: hârrsi..

Plans prelung cum scoate fiara,
Plans dogit,
Când un sarpe-i musca ghiara,
Muget aspru si largit
De vuia din funduri seara...
-Mi-a fost frica, si-am fugit!

II

Toata noaptea viscoli...
Inca bine n-ajunsesem
Ca porni duium, să vie
O vifornita tarzie
De Paresemi.
Vântura, stârnind gâlceava
Alba pleava;
Si cadeau si maruntei
Bobi de mei...
(Ningea bine, cu temei).
In bordei
Foc vârtos mânca napraznic
Retevei.

Pe coliba singur paznic
M-au lasat c-un vraf de pene...
Rar, le culegeam alene:
Mosul Iene
Razbatea de prin poiene
Să-mi dea genele prin gene.
Si trudie,
Langa vatra prigonit
Privegheam prelung tăciunii...
Umbre dese,
Ca paunii,
Imi roteau pe hornul sui
Leasa ochilor verzui.

Si-mi ziceam în gând:
"Dar el,
Melcul, prost, incetinel?
Tremura-în ghioaca, varga,
Nu cumva un vant să-l sparga:
Roagă vantul să nu-l fure
Si să nu mai biciuiasca
Barbi de muschi, obraji de iasca,
Prin padure.
Roaga vantul să se-ndure"

De la jarul straveziu,
Mai tarziu,
Somnoros venii la geam.
(Era-înalt, nu ajungeam.)
Dar prin sticla petecita,
Dar prin ghiata încâlcita,
Fulgera sul lung de har,
Prapadenia de-afar':
Podul lumii se surpase
Iar pe case,
Pana sus, peste colnic,
Albicioase
Ori foioase
Cadeau cepi de arbagic.

Viu îmi adusei aminte.
Ce-auzisem inainte,
De o noapte intre toate
Urgisita,
Când, pe coate,
Guri spurcate
Suflă vapt
Să dărâme
Din pământ...
Când, pe-un sloi, rupând din pita,
Baba Dochia-învălită
Cu opt sarici
Sta covrig,
Sta, înghite
Si sughite
Si se vaicara
De frig.
- Hei, e noaptea-aceea poate!

Inapoi
La fulgii moi
Cumpenind a somn, pe coate,
Cu tot gandul, sus, la-el,
Soptii:
"Melc incetinel,
Cum n-ai vrut să iesi mai iute!
Nici vifornită, nici mute
Prin paduri nu te-ar fi prins...
Iar acum, când focu-i stins,
Hornul nins,
Am fi doi s-alegem pene
Si alene
Să chemam pe mosul Iene
Din poiene,
Să ne-nchida:
Mie, gene;
Tie,
Cornul drept,
Cel stâng,
Binisor,
Pe când se frâng
Lemne-n crâng,
Melc natâng,
Melc natâng!"

III

Dintre pene si cotoare
Gata nins,
Cum mija un pic de soare
Pe întins
(In câmpie
Colilie
Razboind cu lunecusul
Din tăpoi saltând urcusul),
Inaltat la dâmbii prinsi,
Mă-intorsei subt alunis,...

Il zarii langa culcusu-i
De frunzis.
Era, tot, o scorojita
Limba vanata, sucita,
O nuia, ea un hengher
Il tinea în zgarzi de ger!
Zale reci,
Aspre benti ce se-întretaie,
Sus, pe vreascurile seci,
Il prindeau:
O frunza moarta, cu pastaie.
Si pe trupul lui zgarcit
M-am plecat
Si l-am bocit:

- "Melc, melc, ce-ai făcut
Din somn cum te-ai desfacut?
Ai crezut în vorba mea
Prefacuta... Ea glumea!
Ai crezut ca ploua soare,
C-a dat iarba pe razoare,
Ca alunul e un cantec...
- Astea-s vorbe si descantec!

Trebuia să dormi ca ieri,
Surd la cânt si imbieri,
Să tragi alt oblon de var
intre trup si ce-i afar'...
- Vezi?
Iesisi la un descantec;
Iarna ti-a muscat din pântec...
Ai pornit spre lunci si crâng,
Dar pornisi cu cornul stâng,
Melc natâng,
Melc natâng!"

Iar când vrui să-l mai alint
Intinsei o mâna-amara
De plans mult....
si, dârdâind,
Doua coarne de argint
Rasucit, se fărâmară.
Ca e ciunt, nu m-am uitat...
Ci, în punga lui cu bale,
Cu-insutite griji, pe cale
L-am purtat
Leganat:

Punga mica de matasa...
Iar acasa
L-am pus bine
Sus, în pod
(Tot langa mine),
Ca să-i cânt din când în când
Fie tare
Fie-n gând:
"Melc, melc,
Cotobelc,
Ploua soare
Prin fâneturi si razoare,
Lujerii te-asteapta-în crâng

Dar n-ai corn
Nici drept,
Nici stâng;
Sunt în sân la mosul Iene
Din poiene:
Cornul drept,
Cornul stâng...

- Iarna coarnele se frâng,
Melc natâng,
Melc natâng!"


Mihai Eminescu

La steaua

La steaua care-a răsărit
E-o cale-atât de lunga,
Ca mii de ani i-au trebuit
Luminii să ne-ajunga.

Poate de mult s-a stins în drum
In departari albastre,
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre.

Icoana stelei ce-a murit
Incet pe cer se suie:
Era pe când nu s-a zarit,
Azi o vedem, si nu e.

Tot astfel când al nostru dor
Pieri în noapte-adinca,
Lumina stinsului amor
Ne urmareste inca.

This page: http://www.pms.informatik.uni-muenchen.de/mitarbeiter/olteanu/poezii/poezii.html